Furtuna

Intr-o zi ploioasa el a primit o veste, nu buna. Nu, nu ziua era ploioasa, doar el, cand privea pe fereastra afara, vedea nori gri…S-a imbracat a scris cateva randuri. “Dragostea nu se naste din vina nimanui, nu esti de vina nici tu si nici eu  Am ales sa te iubesc pentru ceea ce esti, pentru toate lucrurile si trasaturile tale minunate, pentru felul tau de-a fi pe care nu ar trebui sa-l schimbi; ci doar sa te incarci cu optimism” si a plecat … cu biletul impaturit grabit, undeva in buzunarul de la piept… In statia de autobuz, ud de ploaia imaginara, scoase biletul si il mai citi o data. Avu impulsul de a-l arunca, dar se razgandi in ultimul moment, imprumuta un pix de la femeia de langa el care il privea nedumerita, se sprijini de stalp si incepu sa scrie in continuare. “eu am sa fiu mereu langa tine, sunt aici cu tine, uite, te tin de mana, am incredere in tine, esti puternica si vei trece peste asta ca peste orice alt obstacol pe care l-ai trecut cu succes.”  Se intoarse spre femeia de langa el sa-i inapoieze pixul, aceasta ii spuse: “pastreaza-l, poate mai ai nevoie”, zambi si urca in autobuz. Autobuzul trecu pe langa el si se pierdu pe strazi… O lua la pas… Privea in jur, multi oameni, multe cupluri, toti radeau, nimeni nu avea umbrela… Peste el ploua in continuare… Pixul il intepa in buzunar si el vedea lumea imprejur in alb si negru….. Ajunse pe un pod, scoase biletul si il puse pe parapet, acoperindu-l cu palma pt ca vantul sa nu i-l fure, era sufletul lui acolo, in cateva randuri, sau jumatate de suflet…privi in departare la soarele alb, in jos la apa neagra, si acolo o vazu pe ea…singura imagine in culori…avu un impuls de a se arunca dupa ea dar isi reveni in ultima clipa. Apa era neagra si ea nu era acolo. I s-a parut…. S-a trezit in fata usii ei. Ploaia de mai inainte deveni furtuna. A intins moale o mana spre sonerie, cand usa s-a deschis brusc si aparu ea. Atunci el a simtit primul fulger. Statea acolo, in pragul usii, ciufulita, cu scantei in priviri. I-a spus “te asteptam! te-am asteptat atata vreme…” O clipa, care a parut o vesnicie, s-a lasat tacerea intre ei. Apoi, el orb de teama…o stranse in brate, o facu mica la pieptul lui si ii acoperi chipul cu saruturi…Ea zambi fericita si isi ascunse mainile in haina lui…dadu peste o hartiuta mototolita. “ce e asta, iubitule?” …zambi si el “e doar o ciorna, draga mea..”, i-o lua din palma si o arunca inapoi pe hol, si inchise usa in urma lui. Ii prinse capul in maini si o saruta lung….nu avea nevoie de cuvinte scrise, pentru ca i le va spune pe toate acum. In spatele ei, prin fereastra, printre draperii, au patruns primele raze de soare….Soarele lui……. “te iubesc…te iubesc…te iubesc……”

?

Hmmmm … daca ma intreaba cineva …. habar nu am de ce am facut blogul …. sper pe final sa iasa ceva bun )